Valeriu Lazăr acuză actuala guvernare de calomnie şi îşi rezervă dreptul de a-i acţiona în judecată (VIDEO)
Fostul Ministru al economiei Valeriu Lazăr sparge tăcerea. Acesta a venit cu mai multe precizări ce ţin de concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău, dar şi despre devalizarea celor trei bănci.
În cadrul unei conferinţe de presă, Lazăr a explicat că după ce a fost audiat de membrii Comisiei Parlamentare privind frauda bancară, care este condusă de Alexandr Slusari, în spaţiul public deputatul PPDA a prezentat informaţii false.
Totodată, Valeriu Lazăr se arată indignat şi de faptul că membrii Comisiei privind concesionarea Aeroportului i-au adus acuzaţii dure, dar nu l-au chemat pentru a-şi prezenta opinia.
"În această vâltoare revoluţionară nici nu îşi dau seama cât de ridicol arată, ori toată lumea tratează drept o imixtiune directă în actul justiţiei. A indica procurorilor pe cine anume trebuie să intenteze dosare penale şi a exercita presiune prin intermediul declaraţiilor publice asupra magistraţilor cam în ce direcţie trebuie să mişte ancheta eu personal şi cel puţin toţi juriştii pe care îi cunosc, tratează ca imixtiune în justiţie", a declarat Lazăr.
Fostul ministru al Economiei susţine că "aceşti politicieni abuzează de funcţiile pe care le deţin şi utilizează demnităţile publice pe care le deţin, utilizează tribunele unor instituţii publice, adică banii publici nu în interesul statului, dar în interese partiinice sau simpatii şi antipatii personale."
Valeriu Lazăr îşi rezervă dreptul de a-a acţiona în judecată pentru calomnie.
"Se încalcă prezumţia nevinovăţiei şi lucrurile acestea dacă vor continue, mie nu-mi rămâne decât să merg în instanţă, fiindcă este o calomnie şi atentare la imaginea mea personală şi de afaceri", a spus Lazăr.
PUBLIKA.MD aminteşte că Valeriu Lazăr se numără printre cei care ar putea fi anchetați în legătură cu posibilele ilegalități în concesionarea din 2013 a Aeroportului Internațional Chișinău. Despre aceasta a anunţat deputatul PPDA Alexandr Slusari, după ce Igor Munteanu a declarat că a sesizat în legătură cu concesionarea aeroportului Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție.
Totodată, Slusari a mai spus că fostul premier Vlad Filat ar fi spus că răspunderea pentru inacțiunile juridice în cazul devalizării celor trei bănci o poartă Iurie Leancă, Valeriu Lazăr, Dorin Drăguțanu și Andrian Candu.