Valeriu Matei este noul director al Institutului Cultural Român, filiala Chişinău
Scriitorul Valeriu Matei a fost ales în funcţia de director al Institutului Cultural Român "Mihai Eminescu" din Chişinău. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Comitetului Director al ICR, care a avut loc luni, 12 noiembrie.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, Valeriu Matei îl va înlocui în funcţia de preşedinte pe Petre Guran. Totodată, director adjunct al ICR "Mihai Eminescu" de la Chişinău a fost desemnat Nichita Danilov.
Publika.md menţionează că Valeriu Matei este poet, istoric, scriitor şi om politic. Din 2011, este membru de onoare al Academiei Române. A candidat la alegerile prezidențiale din Republica Moldova din anul 1996, obținând nouă la sută din sufragii.
În 1990 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova în circumscripția Leova. A fost președinte al Comisiei parlamentare pentru mass-media (1990-1993), membru în Prezidiul Parlamentului. E reales deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1994 - 2001) pe listele Partidului Forțelor Democrate, al cărui președinte a fost (1994 - 2002). În perioada anilor 1998 – 1999 a fost vicepreşedinte al Parlamentului.