Valeriu Pasat: Dacă Doamne ferește, Filat ajunge să fie președinte, ne vom aminti de Voronin, ca de cel mai mare democrat
"Vladimir Voronin mi-a distrus familia. Nu am de gând să mă răzbun, dar nu am iertat și nu voi uita." Acestea sunt doar câteva din declarațiile făcute de fostul director al SIS, Valeriu Pasat, în cadrul emisiunii Fabrika de PublikaTV.
Acesta a mai spus că în plan politic, Vladimir Voronin este dușmanul său, și că ar forma o alianță de guvernare cu Partidul Comuniștilor, doar fără Voronin.
De asemenea, Pasat a declarat că Vlad Filat l-a dezamăgit prin subminarea ideii sale de a introduce "Bazele Ortodoxiei" ca obiect de studiu obligatoriu în școli. Mai mult, fostul director al SIS a afirmat că "dacă Doamne ferește, Filat ajunge să fie președinte, ne vom aminte de Voronin, ca de cel mai mare democrat. Filat a subminat securitatea economică a țării și a fost în atenția SIS-ului", a mai aduăugat acesta.
Liderul umaniștilor s-a arătat ferm convins că partidul său va accede în Parlament.
Valeriu Pasat nu a ezitat să vorbească și despre implicarea bisericii în politică. "Biserica este parte componentă a societății, ea nu poate să nu se implice în problemele societății", a specificat acesta.
Redactare PUBLIKA.MD (C. Ș.)