Valeriu Pasat s-a refugiat la o mănăstire din Rusia după anii de detenţie
Fostul director al Serviciul de Informaţii şi Securitate, Valeriu Pasat, crede în Dumnezeu, iar în momentele cele mai grele din viaţa sa şi-a găsit chiar refugiul la o mănăstire din Rusia. Preşedintele Partidului Umanist a făcut această dezvăluire, în exclusivitate, la emisiunea Fabrika de la Publika TV.
Pasat a mărturisit că până la arestarea sa din anul 2005 avea doar o atitudine de respect faţă de Biserică, dar anii de detenţie i-au schimbat radical viaţa şi l-au făcut mult mai evlavios.
Pasat a mai spus că preşedintele comunist, Vladimir Voronin, i-a interzis accesul la un preot atunci când a simţit nevoia de a se mărturisi.
Valeriu Pasat a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru comercializarea ilicită a avioanelor MIG-29 şi a sistemelor de rachetă Uragan în timp ce conducea Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova.