Valize cu surprize! De ce trei tineri care vroiau să ajungă în UE au renunţat la călătorie
O tentativă de contrabandă cu ţigări a fost anihilată de polițiștii de frontieră şi inspectorii vamali pe Aeroportul din Capitală.
Potrivit informaţiilor, cele 42.000 de ţigarete erau destinate comercializării pe piața neagră a Uniunii Europene, preconizându-se un profit de circa 9.000 de euro.
În urma scanării cu aparatul de raze X-ray şi prelevării imaginilor, asupra valizelor a trei bărbați cu dublă cetățenie, R.Moldova și România, au apărut suspiciuni referitor la conținutul acestora.
Urmare a controlului fizic au fost descoperite 2.100 pachete de țigări.
Persoanele, de 21-22 de ani, s-au abținut de la declarații și au refuzat să-și continue călătoria.
Pe numele acestora au fost întocmite procese-verbale conform indicilor art. 287.al.10 - Cod Contravenţional al RM, care prevede confiscarea ţigaretelor şi achitarea unei amenzi de 150 de unităţi convenţionale.
- Un aeroport și două centre comerciale, EVACUATE după primirea unor amenințări cu bombă
- Un minor din Moldova a încercat să treacă ilegal frontiera cu Ucraina. E incredibil ce le-a spus vameşilor
- Unul dintre cei mai buni câini polițiști de la Poliția de Frontieră a fost ucis de un contrabandist
- Poliția de frontieră implicată în acțiuni caritabile. Sărbătoare în mai multe familii social-vulnerabile
- 12.000 de ţigări şi un lot de haine nedeclarate, confiscate de vameşii de la aeroport
- Cât de PREGĂTITE sunt structurile SIS și Poliţia de Frontieră ÎMPOTRIVA TERORIŞTILOR (VIDEO)