Valoarea exporturilor în 11 luni ale anului 2011 a depăşit două miliarde de dolari
Aproximativ jumătate din tot ce a exportat Moldova în 11 luni ale anului trecut sunt produse străine. Astfel, Moldova a exportat produse petroliere în valoare de 23 de milioane de dolari, în creştere cu mai bine de patru ori faţă de anul 2010.
Volumul total al bunurilor exportate de Moldova a crescut, anul trecut, cu peste 40 la sută faţă de 2010 şi a depăşit suma de 2 miliarde de dolari. Din totalul mărfurilor exportate, aproximativ 50 la sută au ajuns în Uniunea Europeană.
"Puţină valoare adăugată rămâne în Republica Moldova. Este un fenomen de care beneficiază un număr foarte mic de oameni, un fenomen care nu generează locuri de muncă şi un fenomen care nu este sănătos pe termen lung", a menţionat expertul economic Valeriu Prohniţchi.
În 11 luni ale anului trecut, valoarea exporturilor în ţările UE a ajuns la aproximativ un miliard de dolari, sau în creştere cu peste 50 la sută. Şi în ţările CSI volumul mărfurilor exportate a crescut cu aproape 50 la sută şi au însumat 825 de milioane de dolari. Aceeaşi tendinţă se înregistrează şi în cazul altor pieţe externe.
Asfel, din suma totală de peste 2 miliarde de dolari, care este valoarea exporturilor în 11 luni ale anului trecut, aproape un miliard reprezintă valoarea bunurilor care nu sunt produse în ţara noastră. Experţii spun că acest fenomen este unul dăunător pentru economia naţională.
"La bază stau două fenomene. Unul este puţin pozitiv. Este vorba de anumite mărfuri care sunt importate în Republica Moldova cu o prelucrare nesemnificativă care nu modifică poziţia tarifară şi sunt reexportate spre ţara de origine. Alta este un fenomen negativ, la limita legalităţii, atunci când Republica Moldova este utilizată pe postură de legalizare a anumitor mărfuri cu origine dubioasă", a declarat expertul economic Roman Chircă.