Valuta naţională continuă să crească! Cât va costa mâine un euro şi un dolar
Moneda unică europeană continuă să scadă drastic, iar leul prinde forţă. Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru mâine un curs oficial de 18 şi 79 de bani de bani, cu 11 bani mai puţin decât azi. De asemenea, mîine dolarul american va costa 16 lei şi 51 de bani, grivna ucraineană 0,60 bani, ronul 4 lei, iar rubla rusească 0,24 bani.
Iar la casele de schimb valutar, ar putea fi şi mai ieftin. Potrivit experţilor, acest lucru se întâmplă din cauza că moneda euro se depreciază la nivel internaţional în faţa dolarului, iar economia americană se dezvoltă mai repede decât cea europeană.
Specialiştii spun că în astfel de cazuri au de câştigat importatorii. Întrucât leul prinde puteri, există premise ca preţul produselor aduse din afara ţării să scadă.
Cei mai afectaţi de ieftinirea cursului euro sunt moldovenii care primesc transferuri din străinătate.
Amintim că la începutul săptămânii trecute, BNM stabilise un curs de 19 lei şi 35 de bani. Atunci experţii spuneau că moneda naţională s-a întărit cu 15 la sută faţă de euro, datorită creşterii ofertei.