Vama aduce milioane în bugetul de stat. Ce încasări au fost înregistrate într-o săptămână
Foto: Poliţia de frontieră
În perioada 29 ianuarie – 04 februarie 2018, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 320,7 mln lei, fiind perfectate per total 9 978 de declarații vamale.
Pentru luna ianuarie curent, volumul veniturilor administrate de către Serviciul Vamal se cifrează la 1 mlrd 296 mln lei, fiind atestată o creștere cu 143,6 mln lei (+cca 13%) mai mult față de același interval al anului precedent.
La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul săptămânii trecute, au fost relevate 76 de tentative de încălcare a legislației vamale, care sunt cercetate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun. Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 48 de procese-verbale cu privire la contravenție şi aplicate amenzi în sumă de 146 046 lei.
În aceeași perioadă, fluxul unităților de transport a constituit 79 096 de traversări. În continuare, cele mai mari valori de trafic sunt consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi
vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 14 841 și respectiv 13 383
traversări.
În acest context, în vederea evitării unor eventuale blocaje în punctele de trecere cu cele mai mari valori de trafic, recomandăm participanților la traficul transfrontalier să opteze pentru tranzitarea tuturor posturilor vamale existente. Harta interactivă a punctelor de trecere, dar și fluxul unităților de transport în regim online pot fi vizualizate pe pagina web a Serviciului Vamal.

- Droguri şi alcool distruse în Pakistan. Bunuri de milioane de dolari, arse de Ziua Internațională a Vămilor
- Poţi trece vama fără paşaport şi fără griji! Trebuie doar să ai câteva... tone (VIDEO)
- În ianuarie 2018, Fiscul a acumulat 2,5 miliarde de lei la bugetul de stat
- SITUAŢIA LA FRONTIERĂ: Bilanţul săptămânii. Câte încălcări au fost înregistrate