Vameşi de la Poşta Moldovei şi agenţi economici ajung în faţa judecătorilor pentru corupere pasivă
Şeful Postului Vamal Centru al Oficiului Poştal MD2000 din municipiul Chişinău, împreună cu patru inspectori vamali, un operator poştal, doi administratori a două companii de poştă privată şi o persoană civilă vor compărea pe banca acuzaţilor pentru trafic de influenţă, corupere pasivă şi activă.
Aceştia au fost reţinuţi la începutul verii, după ce le-au fost documentate acţiunile ilicite. Potrivit procurorilor, inculpaţii au creat o schemă de estorcare sistematică a mijloacelor băneşti, estorcând şi primind, în intervalul iunie 2016 – iunie 2017, bani de la persoanele destinatare ale coletelor poştale internaţionale, care se prezintă pentru a ridica coletele.
În schimbul sumelor de bani estorcate şi primite, funcţionarii din cadrul Serviciului Vamal, eliberau coletele poştale internaţionale, fără efectuarea controlului vamal propriu-zis şi fără calcularea şi încasarea drepturilor de import pentru acestea.
În cazul refuzului destinatarului de a respecta condiţiile formulate de funcţionarii Serviciului Vamal, aferent sumelor de bani solicitate, aceştia îi ameninţau cu tergiversarea procesului de vămuire şi calcularea unei valori exagerate a mărfurilor primite prin intermediul coletelor poştale internaţionale.
Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi de cele incriminate, inculpaţii riscă amenzi şi închisoare de pînă la 6 ani, precum şi recuperarea cheltuielilor judiciare în valoare de 168.000 lei.
Social
- Contrabandă cu Ecstasy prin intermediul coletelor poștale, anihilată de către organele de drept (FOTO)
- Mărfuri de contrabandă, în valoare de peste 150.000 de lei, reţinute de vameşi. Ce era ascuns într-un microbuz de pe ruta Cernăuți-Chișinău
- 39 de telefoane mobile, de diverse mărci, reținute de vameșii de la Palanca
- Valiză cu surprize! Descoperirea făcută în bagajul unui pasager al cursei Chișinău-Dublin
- Bunuri de valoare nedeclarate, depistate de vameşi în două colete. Din ce ţară erau expediate şi cine trebuia să le primească
- Şapte persoane inculpate în dosarul ANSA vor compărea pe banca acuzaţilor