Vameşii din Moldova au donat un câine colegilor din Georgia (FOTO)
Serviciul Vamal al Moldovei a donat un câine de serviciu Vamei din Georgia. Este vorba de o femelă Flat-Coated Retriever, una dintre rasele cu cea mai bună acuitate olfactivă și cu o rată sporită a depistărilor, în vârstă de doar un an.
Câinele urmează să fie antrenat în detectarea substanţelor narcotice şi a produselor de tutungerie.
În cadrul ceremoniei de donație, Directorul General adjunct al Vămii, Grigore Ionițov a declarat că evenimentul dat reprezintă o dinamizare a relațiilor de colaborare stabilite în Acordul încheiat între Guvernele Republicii Moldova și Georgiei în domeniul vamal, exprimând, totodată, disponibilitatea Serviciului Vamal de a acorda asistență metodologică chinologilor georgieni.
Delegația din Georgia, compusă din șeful Direcției Chinologice a Vămii georgiene și Consilierul Ambasadei Georgiei la Chișinău, a mulțumit pentru asistența acordată, menționând că apreciază enorm deschiderea și sprijinul Serviciului Vamal în consolidarea cooperării pe dimensiunea antifraudă.
După încheierea formalităților de predare a documentelor, participanții au asistat la o sesiune de dresaj canin, în cadrul căreia reprezentantele respectivei rase și-au demonstrat agilitatea și inteligența, precum și abilitățile de detectare, în timp record, a substanțelor prohibite.
Centrul Chinologic al Serviciului Vamal a fost fondat în anul 2007. Actualmente, acesta are în dotarea sa 20 de exemplare canine specializate în detectarea produselor de tutungerie, substanțelor narcotice, armelor și explozibililor.
- NOU REGULAMENT! Mecanismul de declarare a valorii mărfurilor în vamă va fi reformat
- FĂRĂ BIROCRAŢIE la vamă! Guvernul a anulat peste o sută de ordine interne
- Mark, cel mai bun vameş al Moldovei. A depistat zeci de tentative de contrabandă cu droguri
- Vitalie Vrabie: Iresponsabilitatea fostei conduceri de la Vamă a dus la delapidări de MILIOANE
- Veste bună pentru călători! La ce post vamal va fi inaugurat un coridor verde
- ATENŢIE, transportatori de mărfuri! ANUNŢUL făcut de Serviciul Vamal