Vămile din Moldova, Ucraina și Georgia își intensifică colaborarea în domeniul instruirilor și schimburilor de experiență
Colaborarea autorităților vamale din Republica Moldova, Ucraina și Georgia se extinde și asupra domeniului instruirilor, stagierilor și schimbului de experiență.
Un Memorandum în acest sens a fost a fost semnat de Directorul General al Serviciului Vamal din Republica Moldova, Vitalie Vrabie, Președintele interimar al Serviciului Fiscal de Stat al Ucrainei, Miroslav Prodan și Președintele Serviciului Venituri al Georgiei, Giorgi Tabuashvili.
Semnarea a avut loc în cadrul întrevederii trilaterale a conducătorilor autorităților vamale din cele trei state, care s-a desfășurat în perioada 25-26 mai, în orașul Irpeni, Ucraina, acolo unde își are sediul Universitatea Națională a Serviciului Fiscal de Stat al Ucrainei.
Memorandumul stabilește expres modalitățile de interacțiune dintre entitățile responsabile de pregătirea specialiștilor în domeniu. Conform înțelegerilor, părțile vor organiza programe de instruire și stagiere a cursanților, inclusiv online, schimburi de experiență sau schimburi de formatori în domeniile de referință etc. În cadrul discuțiilor avute cu omologii săi, Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a subliniat necesitatea consolidării cooperării pe toate segmentele de responsabilitate.
”Cifrele ne arată o dinamizare a relațiilor comerciale dintre cele trei state, prin urmare, este important să ne dezvoltăm și mecanismele de interacțiune atât la nivelul schimburilor de informații, cât și al schimburilor de experiență.”, a punctat Vitalie Vrabie.
Potrivit datelor statistice, în primele patru luni ale acestui an, importurile din Ucraina au însumat 254 milioane de dolari, înregistrând o creștere cu 73% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. În același timp, exporturile către această țară au crescut de 2,5 ori, cifrându-se la 65,9 milioane dolari. Tot în același interval, a crescut dublu volumul mărfurilor importate din Georgia, ajungând până la valoarea de 1,5 milioane dolari. Totodată, exporturile către Georgia s-au majorat cu 34%, însumând 7,5 milioane.