Vânătoarea din 23 decembrie, ilegală, cu muniţii interzise şi fapte tăinuite de Procuratură (Vezi raportul integral)
Comisia parlamentară de anchetă, care a investigat moartea lui Sorin Paciu, a prezentat astăzi, în Legislativ, raportul privind elucidarea modului de administrare de către organele abilitate a incidentului din 23 decembrie 2012, din Rezervaţia Naturală Pădurea Domnească.
Astfel, potrivit raportului, vânătoarea din 23 decembrie a fost ilegală. În rezultatul audierii martorilor şi deplasării la faţa locului, comisia are bănuieli rezonabile să considere că a existat un singur grup de vânători. Comisia a stabilit că primele persoane în stat nu au cunoscut despre incident, înainte de data de 6 ianuarie 2013.
Procurorul general Valeriu Zubco şi angajaţii Procuraturii Făleşti nu au solicitat organelor care au competenţe legale în descoperirea şi urmărirea infracţiunilor delegarea persoanelor specializate în domeniu pentru a îndeplini actele procesuale conferite de lege. Astfel, aceste acţiuni au dus la tăinuirea faţă de organele de poliţie a celor întâmplate şi exercitarea presiunilor asupra anchetei.
Comisia a depistat un şir de acţiuni ilegale ale participanţilor la vânătoare şi anume: ilegalitatea vânătorii în rezervaţia naturală, încălcarea regimului de frontieră, utilizarea cartuşelor interzise în Moldova.
Participanţii la vânătoare şi Procuratura cunoşteau din start adevărul despre tragedie, iar acţiunile întreprinse ulterior au avut drept scop doar tăinuirea acestuia. Este vorba despre distrugerea dovezilor, falsificarea listei participanţilor la vânătoare şi depunerea depoziţiilor false.