Vânători, pregătiţi-vă puştile! În curând sezonul de vânătoare va fi declarat deschis
În premieră, vânătorii vor avea voie să iasă în câmp şi în zilele de miercuri nu doar sâmbăta și duminica. Asta prevede un proiect aprobat de Guvern.
În acest sezon se interzice vânatul de cerbi, căprioare, bursuci, potârnichi sau porumbei de scorbură. În schimb, cei care iubesc să vâneze vor avea voie să împuşte 15 700 de iepuri de câmp şi 20 de mii de fazani. De asemenea, se va permite vânarea a 18 mii de rațe și tot atâtea prepelițe.
Vânătorii au dreptul să ochească 17 mii de porumbei şi 1800 de gâşte. Numărul mistreților care vor putea fi sacrificați ajunge la aproape 400. Totuși, la sfârşitul partidelor de vânătoare toate carcasele de mistreţi vor fi supuse obligatoriu expertizelor sanitar-veterinare.
Proiectul aprobat de executiv prevede și micşorarea perioadei de vânătoare la speciile de păsări acvatice. Astfel, sezonul pentru gâște și rațe va începe la 22 septembrie și se va încheie la finalul lunii decembrie. De cealaltă parte, vânătoarea de mistreți va fi permisă din 29 septembrie până în 30 decembrie. Fazanii vor putea fi vânați de la începutul lunii octombrie, iar iepurii de câmp în noiembrie.
- TRAGEDIE LA CIMIȘLIA! Un bărbat a fost împușcat mortal la vânătoare în Albina
- TRAGEDIE LA VÂNĂTOARE. Un bărbat a fost împuşcat în raionul Cimişlia
- Sezonul de vânătoare, DESCHIS. Vânătorii îşi pot scoate puştile din cui pentru a vâna vulpi și șacali
- Hrană pe timp de iarnă. Cum se alimentează animalele din pădure în perioada rece a anului
- Motiv de bucurie pentru vânători: 11 mii de fazani din Ungaria au fost aduşi în Moldova