Vânătorii ameninţă deputaţii: Dacă ni se interzice să vânăm, ne facem braconieri
Membrii Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova cer retragerea proiectului de lege cu privire la fondurile de vânătoare şi protecţia vânatului. În opinia lor, documentul le încalcă drepturile şi creează premise pentru dezvoltarea braconajului. În replică, autorul iniţiativei susţine că temerile exprimate sunt nefondate.
Membrii Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor solicită ca proiectul de lege să fie discutat din nou în cadrul comisiilor parlamentare.
"Dacă vânătorii o să fie daţi la o parte şi chiar asta se prevede prin legea respectivă, atunci noi rămânem fără vânat. Este vorba despre 15 mii de cetăţeni. Şi vor fi şi braconieri, că dacă asta e în suflet, vânătorul are arma, el va vâna, legal sau ilegal", a declarat Oleg Ciocoi, preşedintele Asociaţiei Vânătorilor Şi Pescarilor.
În opinia autorului proiectului, Iurie Apostolachi, vănătorii exagerează. "Proiectul a trecut mai multe comisii de unde sunt avize pozitive. Această lege permite vânătorului de rând să îşi aleagă societatea la care va participa şi va presta servicii. Referitor la faptul că cineva ar putea distruge Asociaţia Vânătorilor, nu sunt decât nişte erori", a punctat Iurie Apostolachi.
Proiectul de lege a fost înregistrat în Parlament în luna octombrie, de către deputatul liberal democrat Iurie Apostolachi. Documentul prevede ca fondul de vânătoare al ţării să fie gestionat de Agenţia "Moldsilva", şi nu de Ministerul Mediului, aşa cum este în prezent. De asemenea, iniţiativa reglementează transmiterea în arendă a terenurilor de vânătoare.