Vânătorii din Molodva nu pot ieşi la vânătoare, deşi sezonul este în toi. Ce spun autorităţile
Nu pot ieși la vânătoare, deşi sezonul este în toi. În această situaţie s-au pomenit peste 13 mii de vânători din ţară. Cadrul regulatoriu pentru implementarea noii Legi a vânătorii și fondului energetic, votată de Parlament încă în 2018, așa și nu a mai intrat în vigoare, deși acest lucru trebuia să se întâmple încă din data de 1 martie.
În data de 15 august, vânătorii moldoveni au primit undă verde la vânătoarea de porumbei, prepeliţe şi păsări de baltă. Ei însă așa și nu au putut ieși la pândă din cauza incertitudinilor în legislaţie.
"Eu nu ştiu care este cauza, noi suntem vânători care plătim cotizaţiile regulat, fără întârzieri. La momentul de faţă nu este clară deloc situaţia."
"Vânătorii, pe parcursul anului au făcut tot ce li s-a cerut de la dânşii. Şi paza, şi înmulţirea animalelor şi hrana lor, şi nimicirea răpitorilor şi aşa mai departe. La sfârşit, noi cerem ca şi ceilalţi, noi cerem ca să avem posibilitatea de a vâna.", a declarat Oleg Ciocoi, preşedintele Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor din Moldova.
Anual, vânătorii investesc în fondul cinegetic, prin achitarea cotizațiilor, în jur de şase milioane de lei. Banii sunt folosiţi pentru hrana păsărilor şi animalelor sălbatice, confecţionarea cuiburilor şi ascunzişurilor, dar şi pentru repopularea fondului cinegetic. Toate lucrările sunt efectuate de către vânători.
"Noi facem nişte lucrări, ca să avem o plăcere a ieşi în teren, de a face vânătoare corect. Noi vorbim despre calitatea de vânător. Vânătorul înseamnă nu persoana care împuşcă. Vânătorul înseamnă că are grijă de natură. ", a declarat Ghenadie Balan, vânător.
Pe lângă cadrul regulatoriu, până în prezent, nu au fost aprobate nici cotele de vânătoare pentru noul sezon. Ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu, susţine că va lua deciziile de rigoare doar după ce va studia fondul cinegetic al Republicii Moldova.
"Urmează, şi noi la rândul nostru să revizuim această lege, să analizăm, să venim cu propunem cu modificare a acestei legi, dacă vom considera necesar în Parlament. Cu argumentările, la rândul său, pe care ne vom baza pe ştiinţă. Şi în primul rând, călăuza noastră este protecţia mediului. Noi nu avem un termen exact. Se lucrează în acest domeniu.", a declarat Iuliana Cantaragiu, ministrul Mediului.
Am încercat să aflăm de la fostul ministru al Agriculturii Ion Perju de ce nu a fost elaborat cadrul regulatoriu pentru implementarea legii pe durata mandatului său, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon. În data de 1 octombrie, în Moldova va fi deschis sezonul de vânătoare la fazan.