VÂNTUL, INAMICUL FOTBALIȘTILOR. FC Sydney a dispus cu 1-0 de Wellington Phoenix
Fază bizară în prima divizie valorică a fotbalului australian. Vântul a intervenit în desfășurarea ostilităților din partida etapei a 15-a între formația neozeelandeză Wellington Phoenix, singura de pe statul insular care participă în campionatul statului vecin, și cea australiană FC Sydney, scor 0-1.
Roy Krishna, fotbalistul echipei din Wellington, a avut ghinion în minutul 85, atunci când a dorit să execute lovitura de la 11 metri.
Vântul i-a suflat balonul și fotbalistul a pierdut concentrarea.
Atacantul din Fiji a executat slab lovitura de la punctul cu var și portarul oaspeților Andrew Redmayne a reținut balonul.
Singurul gol al confruntării a fost marcat în minutul 25 de mijlocașul olandez Siem De Jong. Fostul fotbalist al lui Ajax Amsterdam a înscris al treilea său gol în această ediție de campionat. La faza în care a marcat, jucătorul olandez a fost accidentat și a părăsit terenul.
După această victorie formația din Sydney a urcat pe locul doi în clasament. Pe de altă parte, Wellington Phoenix este cu 4 trepte mai jos, având la activ 23 de puncte.
- Manchester City şi Tottenham au obținut victorii în deplasare în Premier League
- Cupa Asiei: Echipa naţională de fotbal a Japoniei s-a calificat greu în sferturile campionatului
- FC Barcelona şi-a suplinit lotul cu încă un fotbalist. Cine este noul jucător
- Cristiano Ronaldo, condamnat la 23 de luni de închisoare cu suspendare. CR7 va plăti și o amendă de 18,8 milioane de euro