VÂNTUL PUTERNIC face ravagii în Capitală. În ograda liceului Dimitrie Cantemir a căzut un copac şi un stâlp (FOTO)
Vântul puternic face ravagii în Capitală. În ograda liceului "Dimitrie Cantemir", vântul a smuls din rădăcini un copac şi a doborât un stâlp.
Copacul a căzut la ora 11:00. Nimeni nu a avut se suferit.
Angajaţii de la Spaţii Verzi urmează să vadă dacă în oraş au mai căzut şi alţi copaci.
PUBLIKA.MD aminteşte că meteorologii au emis pentru astăzi o nouă avertizare de cod galben de vânt, valabilă pentru toată ţara. Se vor înregistra rafale de circa la 70 de kilometri pe oră. Cerul va fi noros, pe alocuri va ploua slab, iar temperaturile nu vor trece de 12 grade Celsius.
Specialiştii le recomandă oamenilor să nu treacă prin apropierea copacilor, să ocolească firele electrice căzute la pământ, să evite parcările în apropierea arborilor şi să nu aprindă focul în spaţiile deschise.
Vreme capricioasă este în ţările vecine. În România este valabil un cod galben de vânt puternic şi ninsori. În acelaşi timp, în Ucraina au fost prognozate ploi.