Vânzarea tehnicii militare şi a armamentului se va face doar prin decizia Guvernului
Tehnica militară şi armamentul din dotarea Forţelor Armate se va vinde doar prin decizia Guvernului. Un proiect de hotărâre în acest sens, înaintat de Executiv, a fost înregistrat în Parlament.
Documentul este propus spre aprobarea Legislativului, în urma scandalului de anul trecut, când Ministerul Apărării a comercializat armament Armeniei, fapt ce a indignat aproape toată clasa politică. Pentru elucidarea acestui caz a fost creată o Comisie parlamentară de anchetă care a concluzionat că tranzacţiile cu armament s-au făcut cu abateri de la lege.
Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, spune că datorită acestei hotărâri miniştrii ar putea scăpa de diverse critici.
"Nu cred personal că ar trebui să facă asta Guvernul fiindcă nu veţi vedea nicio altă instituţie sau un alt gen de tranzacţie care este hotărâtă de Guvern personal. Este comisia guvernamentală sau departamentală care hotărăşte. Aceste tranzacţii vor fi mai complicate dar eu cred că atunci nu va avea de suferit niciun ministru în funcţie de doleanţele politice a unei formaţiuni sau componente parlamentare", a precizat Marinuţa.
În prezent, legislaţia prevede că preşedintele ţării, conducerea Executivului şi a Parlamentului sunt informaţi doar despre rezultatele comercializării activelor. 80 la sută din aceşti bani se varsă la bugetul de stat, iar restul - pe contul Ministerului Apărării.