Vânzările albumelor vinil au depășit descărcările muzicale online
Deși ar părea greu de crezut, există în acest moment piețe în care albumele vinil au fost mai populare decât cele în format digital, transmite playtech.ro.
Conform Wikipedia, un disc de gramofon (numit și disc de patefon sau vinil) este un mediu de stocare a sunetului în formă de disc, care era foarte popular în secolul al XX-lea. Sunetele discurilor de acest fel sunt redate printr-un gramofon. Până de curând, mulți erau de părere că asemenea discuri nu ar putea niciodată să depășească vânzările de melodii în format digital, însă aceștia se pare că au subestimat piața.
Astfel, vânzările de albume vinil au atins cifra de 2,4 milioane de lire sterline săptămâna trecută. Asta, în condițiile în care vânzările de melodii în format digital au fost în valoare de 2,1 milioane de lire. Desigur, asta nu indică faptul că vânzările de muzică online scade, ci doar atrage atenția asupra popularității din ce în ce mai mari a vinilurilor, mai ales în perioada sărbătorilor.
Pentru a vă face o idee mai bună în legătură cu modul în care au evoluat lucrurile în ultima perioadă, trebuie să știți că în luna decembrie anului trecut, vânzările de albume vinil au atins 1,2 milioane de lire. De cealaltă parte, melodiile în format digital au înregistrat vânzări în valoare de 4,4 milioane de lire. Astfel, în Marea Britanie, experții au constat că vinilurile au devenit din ce în ce mai populare pe parcursul ultimilor opt ani de zile.
”Cea mai mare parte a noilor producții sunt disponibile pe vinil în ziua de azi. În trecut, doar piesele vechi sau albumele de nișă apăreau pe asemenea discuri, dar în ziua de azi, toate categoriile sunt disponibile într-un asemenea format, de la albume la coloane sonore ale filmelor”, a declarat Kim Bayley, CEO ale Entertainment Retailers Association din Marea Britanie.