Vara la săniuş! Membrii lotului naţional s-au antrenat pe sănii cu role pe o pârtie din beton
Vara la săniuş! Pare din domeniul fantasticului, însă acest lucru l-au reuşit membrilor lotului naţional de sanie. Sportivii moldoveni nu au avut nevoie de zăpadă în cantonamentul din Cehia şi Polonia, acolo unde timp de o săptămână s-au antrenat pe sănii cu role pe o pârtie din beton.
"Vrem să vedem punctele slabe şi la ce mai au de lucrat ca să fie în formă pentru sezonul care urmează. Inclusiv pentru Jocurile Olimpice. Urmează un sezon foarte greu. Datorită acestui cantonament, ei au văzut punctele slabe şi ştiu la ce au de lucrat acasă şi sperăm că în toamnă la retestare vor veni cu rezultate mult mai bune", a menţionat Bogdan Macovei, antrenorul lotului naţional de sanie.
Sportivii spun că au avut parte de senzaţii tari, iar antrenamentele pe timp de vară au un farmec aparte şi sunt benefice în vederea pregătirii pentru noul sezon.
"Săptămâna asta a fost o nouă experienţă pentru mine. Un antrenament foarte bun. Exact ceea ce trebuia, adică starturi, aveam nevoie foarte mult de ele. Ca prima dată pe role a fost foarte fain. Este diferit faţă de gheaţă. Sania este mult mai stabilă", a spus Ion Şişcanu, sportiv.
"În timpul verii ne antrenăm pe o sanie cu role şi ne axăm mai mult pe tehnica startului. În timpul iernii ne antrenăm pe gheaţă şi mai multe pe pârtiile care deja le-aţi văzut şi dumneavoastră", a declarat Doina Descalui, sportivă.
"Prima senzaţie care am avut-o atunci când am încercat sania cu role pe beton a fost numai adrenalină. Am avut multe întrebări de la început cum şi când. Dar totul a fost ok, totul a decurs bine", a precizat Iulian Oprea, sportiv.
Noul sezon competiţional va începe la toamnă şi va fi cel mai important din cariera sportivilor pentru că e unul decisiv în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2022.
Iarna trecută, lotul naţional de sanie a avut evoluţii onorabile în cadrul competiţiilor. Ai noştri au participat la toate etapele Cupei Mondiale de seniori, iar în clasamentul general au ajuns în top 40.