Vârsta nu este un motiv de tristeţe pentru bătrânii din Varniţa. Cum îşi petrec timpul frumos
Vârsta înaintată nu este un motiv pentru tristeţe şi singurătate. O demonstrează pensionarii din Varniţa, Anenii Noi. Acum doi ani, cu suportul Elveţiei şi bugetului de stat, aici a fost deschis un centru comunitar, unde aceştia joacă teatru, fac sport, împletesc şi au parte de socializare. Datorită activităţilor, mulţi dintre vârstnici au început să uite de boli şi bătrâneţe.
La centrul comunitar din Varniţa repetiţiile pentru un nou spectacol sunt în toi. Regia îi aparţine Zinaidei Untila, care de peste 40 de ani a fost profesoară de limbă şi literatură română, iar de teatru s-a apucat după un grav accident.
Sava Urîtu are 88 de ani este cel mai vârstnic actor din trupa de amatori. Toată viaţa a muncit în brigada de tractoare, iar după pensionare a rămas singur cuc.
Teatrul de amatori a devenit un vis împlinit pentru unii pensionari.
În centrul comunitar de la Varniţa se face nu doar artă, dar şi sport.
Doritorii mai pot să joace dame, să citească şi să împletească.
Cu susţinerea primăriei, de câteva ori pe an, vârstnicii merg în excursii la mănăstiri.
Iar atunci când se strâng în jurul mesei, oamenii cântă melodii îndrăgite.
- LECŢIE DE OMENIE! Reprezentanţii unui magazin din Capitală oferă GRATUIT pâine bătrânilor
- Un grup de imigranți a atacat doi pensionari, în timp ce aceştia apărau o tânără (VIDEO)
- STUDIU: Folosirea computerului poate reduce semnificativ riscul apariţiei demenţei la bătrâni
- Proiectul "Bunica on-line". Pensionarii din Moldova vor învăța ce înseamnă wi-fi, selfie sau tabletă
- Cozi imense la Centrul medical din Varnița. Număr mare de pacienți din stânga Nistrului
- Pensionari nostalgici după URSS, atacați la Kiev. Bătrânii au ripostat cu bastoanele (VIDEO)