Vârsta nu-i împiedică să fie activi! Membrii seniori ai PDM s-au întâlnit la o conferinţă naţională
Vârsta nu-i împiedică să fie activi, să participe la viața politică a țării, dar și la festivaluri de muzică sau concursuri sportive. Vorbim despre membrii Organizației Naționale a Persoanelor în Etate "Tezaurul Națiunii" a Partidului Democrat.
Seniorii au participat astăzi la a treia conferință a organizației, unde au făcut totalurile activității din ultimii trei ani. La eveniment au participat 150 de delegați din toate raioanele țării.
Milpomenia Marinov are 80 de ani şi este persoana cea mai în vârstă din cadrul organizației. Femeia spune că se implică activ în diverse activiţăţi ori de câte ori are ocazia.
"Suntem foarte bucuroși că participăm, suntem bucuroși că suntem o parte a acestui stat. La fotbal doar nu participăm, dar în rest, ansambluri, dansuri, jucăm șah, dame, volei", a declarat președintele ONPE UTA Găgăuzia, Milpomenia Marinov.
Când vine vorba despre competiții sportive, unii pensionari uită de durerile de articulații, iar performanțele nu se lasă așteptate.
"Floreștenii au obținut locul doi, echipa de volei la competițiile republicane. Puteți să vă închipuiți vârstnicii noștri obțin rezultate tinerești La festivalul zonal din Rezina mi-au înmânat această medalie, am ce arăta nepoților", a declarat Zinaida Mandalac, președintele Organizației Naționale a Persoanelor în Etate din Florești.
La conferință a participat și președintele de onoare al Partidului Democrat. Dumitru Diacov spune că oamenii în etate sunt un pilon important al formațiunii.
"Să nu să se supere tinerii partidului și ceilalți, dar Organizația Veternailor Partidului Democrat este cea mai importantă pentru noi ca simbol. Sunt oameni plini de experiență, sunt oameni care înțeleg foarte bine ce trebuie să facem în Republica Moldova. Este o voce care contribuie la stabilitatea internă a Partidului", a spus Dumitru Diacov, președintele de onoare al Partidului Democrat.
Tot astăzi, Nina Țurcan a fost realeasă în funcția de președinte al Organizației "Tezaurul națiunii".
"Activul nostru s-a încadrat foarte energic în campaniile electorale, am avut campania electorală din 2014, parlamentară, anul acesta prezidențială, au fost alegerile locale. Aici noi ne-am spus cuvântul nostru, pentru că în localități persoanele în etate sunt cei care vin regulat la vot", a declarat președintele Organizației Naționale a Persoanelor în Etate a Partidului Democrat, Nina Țurcan.
Organizația "Tezaurul Națiunii" a fost creată în anul 2011 și are în prezent peste 17.000 de membri.
Social
- Membrii Organizaţiei municipale a oamenilor în etate din cadrul PD şi-au ales preşedintele
- COMOARĂ URIAŞĂ găsită de doi soţi într-o pădure: "Au o vechime de DOUĂ MILENII" (FOTO)
- VÂRSTNICII din ţară au propriul ring de dans! SUTE de pensionari aleg să petreacă frumos duminicile (VIDEO)
- Bătrânețea nu este o piedică în calea sportului. 50 de persoane au participat la o competiţie în Capitală
- Sportul prelungeşte viaţa! Sute de vârstnici au participat Olimpiada Naţională Sportivă
- Marian Lupu, SOLIDAR cu problemele vârstnicilor. Declaraţiile liderului PDM