Vaticanul a beatificat un papă care a vindecat un bebeluş nenăscut
Zeci de mii de oameni s-au adunat în piaţa Sfântul Petru de la Vatican pentru a asista la o ceremonie deosebită. Papa Paul al VI-lea a fost beatificat, la 36 de ani de la moartea sa.
Ceremonia de beatificare a fost oficiată de Papa Francisc, dar a participat şi predecesorul său Papa Emerit Benedict al XVI-lea. Cei doi i-au adus un omagiu Papei Paul al VI-lea, rămas în istorie drept un apărător al demnităţii.
Cel care a fost beatificat duminică a urcat pe tronul Sfântului Petru în 1963 şi i-a păstorit pe catolici timp de 15 ani, până în 1978. El s-a stins din viaţă din cauza unui infarct.
Procesul de beatificare presupune un prim pas pentru sanctificarea Papei Paul al VI-lea. Lui i se atribuie miracolul de a fi vindecat un bebeluş, care se afla în pântecele mamei.