Vaticanul a început vaccinarea persoanelor fără adăpost din Roma
Vaticanul a început miercuri să vaccineze gratuit împotriva COVID-19 persoane fără adăpost din Roma, relatează Reuters citată de Agerpres. Vaccinările au avut loc în atriul Sălii Audienţelor Pontificale, uriaşul auditoriu unde au loc audienţele generale săptămânale ale papei dar care a rămas în mare parte nefolosit din cauza pandemiei de coronavirus.
Acţiunea s-a desfăşurat sub supravegherea cardinalul polonez Konrad Krajewski, în vârstă de 57 de ani, care se ocupă de acţiunile de caritate ale papei Francisc şi deţine titlul de elemozinier apostolic.
La cererea papei, el a înfiinţat o clinică şi alte facilităţi pentru persoanele fără adăpost lângă Piaţa Sf. Petru din Roma. Krajewski este, de asemenea, foarte activ în interacţiunea cu organizaţii de caritate italiene care ajută persoane nevoiaşe şi fără adăpost în toată Italia.
Circa 25 de persoane fără adăpost au primit prima doză de vaccin şi mai multe grupuri vor fi vaccinate în zilele următoare, se arată într-un comunicat.
Săptămâna trecută, papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea, în vârstă de 93 de ani, au fost vaccinaţi în cadrul programului de inoculare de la Vatican.
Papa Francisc a declarat într-un interviu televizat la începutul acestei luni că toată lumea ar trebui să se vaccineze. ''Este o alegere etică pentru că te joci cu sănătatea ta, cu viaţa ta, dar şi cu vieţile celorlalţi'', a declarat suveranul pontif pentru postul italian de televiziune Canale 5.