Veaceslav Rusnac, noul antrenor al echipei Milsami Orhei. Conducerea clubului i-a trasat obiectivele pentru noul sezon
Veaceslav Rusnac este noul antrenor al echipei Milsami Orhei. Tehnicianul moldovean l-a înlocuit în această funcţie pe Andrian Sosnovschi, căruia i-a expirat contractul cu clubul orheian.
"Este un specialist tânăr, de perspectivă, care a lucrat mult în fotbalul moldovenesc. Cunoaşte bine fotbalul autohton. Din acest motiv am decis să îi acordăm încrederea deplină ca să încerce să formeze o echipă competitivă la Milsami", a declarat Petru jardan, vicepreşedinte Milsami.
Rusnac a semnat cu Milsami un contract valabil până la finalul acestui an. Noul antrenor îşi va începe munca la Milsami în următoarele zile, atunci când echipa se va reuni după vacanţă. Conducerea clubului i-a trasat obiectivele pentru noul sezon, care va fi unul intermediar şi se va încheia în luna noiembrie.
"Milsami tot timpul a luptat pentru locurile de frunte în clasament. A fost mereu pe poziţiile de lider în fotbalul moldovenesc. Considerăm că obiectivul nu trebuie de schimbat, iar domnul Rusnac trebuie să continue", a spus Jardan.
Veaceslav Rusnac, în vârstă de 41 de ani, a mai antrenat în carieră selecţionatele de juniori ale Moldovei Under-17, Academia Chişinău, Speranţa Cahul, Iskra Rîbniţa, Sheriff Tiraspol şi Zimbru Chişinău.
Cu Sheriff, Rusnac a câştigat Supercupa Moldovei şi titlul în Divizia Naţională.
- Gala Laureaţilor Fotbalului Moldovenesc 2016: Gaţcan, desemnat cel mai bun fotbalist al anului
- Ştefan Stoica a revenit la Zimbru Chişinău. Tehnicianul român este noul antrenor al formației "galben-verzi"
- RELAXARE după cantonament. Nu-ţi trece prin cap ce fac în timpul liber jucătorii de la Milsami Orhei