Veaceslav Zaporojan, numit în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale
Veaceslav Zaporojan a fost numit în funcția de judecător al Curții Constituționale. Decizia a fost aprobată în şedinţa de astăzi a Guvernului.
"Guvernul trebuie să evalueze numirile pe care le face pe criterii de profesionalism, nu pe criterii politicianiste. Din verificările pe care le-am făcut, concursul a fost organizat corect, iar domnul Zaporojan corespunde criteriilor necesare pentru a ocupa aceasta funcție înaltă și de responsabilitate", a declarat Pavel Filip.
Totodată, prim-ministrul a ţinut să mulţumească societății civile pentru schimbul de opinii pe care le-a avut în legătură cu acest subiect și pentru implicarea în desfășurarea concursului în mod transparent.
Veaceslav Zaporojan a fost judecător asistent la Curtea Constituţională.
De asemenea, el activează în cadrul Universităţii de Studii Politice şi Economice Europene „Constantin Stere”, în cadrul Universităţii de Stat a Republicii Moldova unde este conferenţiar universitar la Catedra de Drept Constituţional şi Administrativ, dar şi la Academia de Studii Economice în Republica Moldova este conferenţiar universitar la Catedra de Drept Privat.
Totodată, din anul 2001 până în prezent, este membru al Comisiei de examinare pentru evaluarea gradului de cunoaştere a prevederilor Constituţiei şi a limbii de stat pentru persoanele care solicită redobândirea cetăţeniei Republicii Moldova.
În anul 2010, a primit medalia "Meritul civic".