Vedete americane au distrat suporterii înainte de partida de basket All-Star
La New York a început spectacolul în week-end-ul All-Star cu Meciul Celebrităţilor. Vedete din industria muzicii şi a filmului au lăsat pentru o zi microfoanele şi camerele de luat vederi şi au încântat peste 20 de mii de fani, prezenţi pe Madison Square Garden.
Echipa Conferinţei de Vest s-a impus în faţa celei de Est, însă duelul cel mai interesant s-a dat între actorul şi comediantul Kevin Hart şi tânăra speranţă a baseball-ului american, Moone Davis. Cei doi s-au duelat pe toată durata întâlnirii, iar sportiva de 14 ani a reuşit să-l umilească de câteva ori pe Kevin Hart.
Într-un final, echipa Conferinţei de Vest, al cărei lider a fost Kevin Hart, a câştigat cu 57-51, iar actorul a primit titlul de cel mai bun jucător al meciului pentru al patrulea an la rând.
"Acesta este al patrulea meu trofeu. Este un moment emoţionant. Nu mă pot abţine, dar am decis să-mi anunţ retragerea din Meciul Celebrităţilor. O fac în culmea succesului. În acest moment, nu mai am ce câştiga. Sunt la acelaşi nivel cu Kobe şi LeBron. Le mulţumesc tuturor fanilor mei. Nu voi plânge pentru că am promis că nu o voi face", a spus Hart.
Meciul Celebrităţilor are loc anual înaintea partidei All-Star din liga nord-americană de baschet şi a ajuns în acest an la ediţia cu numărul 13.