Vedetele TV în bucătăria Festivalului Barbeque. Echipa Publika TV a gătit o mâncare tradiţională sârbească (FOTO)
Vedetele de televiziune şi interpreţii autohtoni s-au întrecut astăzi la făcut bucate. Evenimentul a avut loc în cadrul festivalului barbeque. La concurs a participat şi echipa Publika TV, reprezentată de Alexandru Barbov. Colegul nostru a pregătit o mâncare tradiţională sârbească.
Grătarul este uns cu nişte slănină de oaie ca să nu se lipească întâi de toate carnea. Vedetele de televiziune au demonstrat că se pricep nu doar la ştiri, ci şi la prepararea bucatelor.
"Se numeşte bela veşeliţă. Este făcută din carne de proc. Înăuntru are pus ceva caşcaval, ceva proşuto crudo, castravete marinat după care preparatul este înfăşurat în grăsime de porc", ne explică Alexandru Barbov.
"Pregătim frigărui din carne de porc şi pui. Carnea a fost marinată de toată echipa, după o reţetă caucaziană, sper că va ieşi bine", spune reporterul TV Olga Sarivan.
Concurenţii au fost susţinuţi de interpreţi, care au încins atmosfera şi au făcut glume.
"Dacă în altă viaţă voi fi vreo gâscă, vreun curcan şi cineva va împunge furculiţa în mine cum o să fie? De aceea eu mă abţin de la carne".
La final, bucatele au fost vândute la licitaţie. Mâncarea sârbească gătită de echipa Publika TV a fost cumpărată de interpretul Boris Covali.
"Mi-a plăcut mult, foart gustos, vă mulţumesc din suflet", ne-a spus interpretul Boris Covali.
Concursul a ajuns în acest an la a doua ediţie.
- Aura, Karizma, Cristy Rouge, Boris Covali şi Natalia Gordienco, la show-ul "Barbecue cu vedete"
- Frigărui din mâna vedetelor. Mai mulţi artişti au participat la Festivalul Barbecue, organizat la Moldexpo
- Nu poţi trece pe alături! Bucătarii pregătesc frigărui de-ţi lasă gura apă la festivalul Barbeque (GALERIE FOTO)