Velez Sarfield a învins în deplasare formaţia Tigre cu scorul de 2-1
Velez Sarsfield a început cu dreptul noul sezon în Argentina. Campioana în exerciţiu a învins formaţia Tigre cu scorul de 2-1 în prima etapă, după ce a marcat golul victoriei în ultimul minut de prelungiri.
Fără goluri în prima repriză, Velez Sarsfield a deschis scorul în meciul din deplasare cu Tigre în minutul 54, prin atacantul Lucas Pratto. Gazdele au egalat peste opt minute, prin Diaz. Velez a reuşit să înscrie golul victoriei în minutul patru al prelungirilor, după ce arbitrul a dictat un penalty. Acelaşi Lucas Pratto a transformat perfect lovitura de la 11 metri.
Meciurile Arsenal Sarandi - Estudiantes, All Boys - Atletico Rafaela şi Colon - Racing s-au încheiat la egalitate cu acelaşi scor, 1-1, iar Godoy Cruz a învins gruparea Argentinos Juniors cu 3-1. Campioana Velez va juca următorul meci cu Arsenal Sarandi, pe nouă august.