Velizar Popov s-a pus pe treabă în Moldova: Vrea să facă o echipă din jucătorii de la FC Costuleni
A trecut de la starul brazilian Mario Jardel la fotbalişti precum Marcel Reşitca, Denis Orbu sau Vladimir Livşiţ. Este vorba despre noul antrenor al echipei FC Costuleni, Velizar Popov. Contractul semnat cu FC Costuleni este valabil până la finele sezonului.
Antrenorul bulgar Velizar Popov a ajuns pe banca tehnică a echipei FC Costuleni, după ce în ultimii 10 ani a antrenat la clubul Cherno More Varna fotbalişti de nivel diferit. Tehnicianul l-a înlocuit pe Sergiu Botnaraş, care a fost demis din această funcţie pentru că nu deţine licenţa PRO. Acum Botnaraş este antrenor secund.
Popov spune că ştie ce reprezintă fotbalul din Moldova, şi consideră că nivelul acestuia este în creştere.
Printre foştii elevi ai lui Popov se numără fotbalişti bine cunoscuţi astăzi, cum ar fi starul brazilian Mario Jardel sau internaţionalul bulgar Daniel Dimov. Lipsa unor asemenea jucători la Costuleni nu constituie o problemă pentru antrenorul bulgar, care îşi propune să formeze o echipă din lotul pe care îl are.
La 20 septembrie 2009, pe când avea 33 de ani, Velizar Popov a fost numit cel mai tânăr antrenor din prima ligă bulgară pe banca echipei Cherno More Varna. Cel mai bun rezultat din cariera lui Velizar Popov a fost victoria adusă de Cherno More în meciul cu campioana Levski, 4-1, din Cupa Bulgariei. Contractul tehnicianului cu FC Costuleni expiră la sfârşitul sezonului şi poate fi prelungit în cazul în care echipa va ajunge în cupele europene.