Veniturile acumulate la bugetul public național depășesc 27 de miliarde de lei
În primele 4 luni ale anului curent, la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 27,1 miliarde lei, fiind în creștere cu 4,5 miliarde lei față de perioada similară a anului 2021.
Cheltuielile au constituit 29,5 miliarde lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent sunt mai mari cu 4,7 miliarde lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 2,4 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 8,8 miliarde lei.
Veniturile bugetului de stat în perioada de referință au constituit 17,3 miliarde lei, fiind în creștere cu 3,3 miliarde lei comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat au constituit 8,2 miliarde lei, iar cele administrare de către Serviciul Vamal - 9,8 miliarde lei. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021 veniturile s-au majorat cu câte 1,8 miliarde lei.
Cheltuielile bugetului de stat au fost executate în sumă de 20,5 miliarde lei, cu 3,5 miliarde lei mai mult față de perioada similară a anului trecut. Executarea bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit în sumă de 3,2 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetului de stat au constituit 5,2 miliarde lei.
Ministerul Finanțelor a asigurat onorarea tuturor angajamentelor de plată pentru lunile ianuarie - aprilie a anului curent, toate plățile fiind finanțate integral.
NU EXISTĂ riscuri de stopare a cheltuielilor aprobate în buget
Riscuri de neexecutare/stopare a cheltuielilor aprobate în buget, nu există, dat fiind faptul că bugetul dispune de resurse financiare suficiente și asigură în permanență un management prudent al lichidităților. Gestionarea eficientă a finanțelor publice reprezintă prioritate maximă pentru Ministerul Finanțelor.