Venus Williams a fost eliminată din turneul de la Eastbourne
Fosta lideră mondială de tenis, Venus Williams, a părăsit turneul de la Eastbourne. Cea mai mare dintre surorile Williams a fost eliminată în sferturile primului turneu la care a participat în acest an de jucătoarea din Slovacia, Daniela Hantuchova.
Venus a revenit în circuitul profesionist de tenis după o absenţă de cinci luni şi a fost învinsă de jucătoarea slovacă în trei seturi, cu scorul de 2-6, 7-5, 2-6.
Sora mai mică a lui Venus, Serena William, care a revenit şi ea în circuit după o pauză de un an, a fost eliminată încă din optimi la turneul de la Eastbourne.
Într-un alt meci din sferturi, Samantha Stosur a eliminat-o pe Vera Zvonariova în trei seturi, cu scorul de 6-4, 7-6, 6-4 şi va juca în semifinale cu Marion Bartoli, care a trecut de Victoria Azarenka. Jucătoarea belarusă s-a retras în setul doi la scorul de 2-0 pentru Bartoli, care a câştigat şi primul set cu 6-2.