Verdeţurile şi legumele încep să umple pieţele din Chişinău. Vezi care sunt preţurile
Primăvara totul prinde viaţă, inclusiv pofta noastră de mâncare. Motiv pentru care trebuie sa acordăm mai multă atenţie alimentaţiei. Din fericire, tarabele din pieţe încep să se umple cu legume şi verdeţuri, excelente pentru organism.
Comercianţii au umplut tarabele cu verdeţuri:
"Urzica e din pădurea din Ghidighici, costă trei lei pacheţul"
"Ceapa este de primăvară, ridiche, leurdă, urzică, salată.
"Lumea cumpără verdeaţa pentru salată"
Dornici de un meniu de primăvară, oamenii cumpără cu plăcere legume:
"La hemoglobină ajută. Pentru sănătate e foarte bună".
"Acum primăvara, trebuie să mâncăm vitamine".
"Noi gătim o tocăniţă proaspătă de primăvară. Asta e prima roadă de primăvarăm, au multe vitamine şi ajută la circulaţia sângelui"
Nutriţioniştii recomandă oamenilor să recurgă primăvara la cure de detoxifiere. "Leurda conţine un ferment, cum ar fi adenozina, care este foarte important în problemele anticolesterol, adică, împotriva formării plăcilor aterosclerotice. Unul din cele mai importante produse, cum ar fi urzica, care conţine cea mai mare cantitate, din toate plantele, de fier. Se asociază foarte bine cu vitamina C".
În pieţele agroalimentare din Capitală, o legătură de ridiche ajunge, în medie, la 15 lei. Pentru o legătură de mărar, pătrunjel sau leurdă va trebui să scoateţi din buzunar trei lei, în timp ce o legătura de urzică ajunge până la cinci lei. În funcţie de calitate şi de ţara de origine, legătura de frunze de salată costă între şapte şi 15 lei.