Verdict ferm! Ce spune FIFA despre cea mai criticată arenă care va găzdui Cupa Mondială
FIFA ajută din nou brazilienii. Oficialiii forului mondial au efectuat o vizită oficială pe cea mai criticată arenă care va găzdui Cupa Mondială - cea din Manaus. Verdictul a fost ferm: "Meciurile de fotbal s-au jucat şi se vor juca în diferite condiţii. Se vor juca şi la Manaus!"
Vicepreşedintele FIFA, Jerome Valcke, a vizitat personal arena din Manaus, care se află în mijlocul Amazoniei, la doar 300 de kilometri de Ecuator. Valcke a negat posibilitatea ca vreuna din cele patru partide programate aici să fie transferată pe un alt stadion: "Nu suntem nebuni. Dacă arbitrii vor vedea că temperaturile sunt prea mari, vor face tot posibilul ca jucătorii să fie în afară de orice pericol şi vor face mai multe pauze de apă."
În ultimele săptămâni, oficiali ai Federaţiilor de Fotbal din Anglia şi SUA au numit arena din Manaus cea mai periculoasă dintre toate care vor găzdui meciurile din cadrul Cupei Mondiale.
Lucrările la Arena din Manaus şi cea din Cuiaba au întârziat foarte mult, iar cele două stadioane nu au fost date în exploatare la data stabilită iniţial de FIFA, fiind gata în proporţie de 90 la sută cu patru luni înainte de Mondial.