VERIFICĂRI MINUȚIOASE la vama Leuşeni. Ce caută oamenii legii şi reprezentanţii ANTA
În aceste momente au loc verificări minuţioase la vama Leuşeni. Viceministrul Transporturilor, Sergiu Bucataru, împreună cu angajaţii Inspectoratului Naţional de Patrulare, ANTA ( Agenţia Naţională Transport Auto) şi Poliţia de Frontieră verifică autoturismele cu pasageri care ies şi intră în ţară.
UPDATE 9:25 Şoferul microbuzului care spunea iniţial că transportă pasagerii în Italia şi-a recunoscut vina. Mai mult, acesta a declarat că defapt se îndrepta spre Portugalia şi ar fi primit de la cei 4 pasageri câte 20 de euro pentru drum. Bărbatul s-a ales cu dosar penal, amendă în valoare de 2.000 lei şi i s-a retras plăcuţa de înmatriculare pentru jumătate de an.
UPDATE 9:12: Un microbuz care transporta pasageri în Italia a fost oprit. În urma verificărilor, şoferul s-a ales cu amendă şi i s-a scos plăcuţa de înmatriculare. Toţi pasagerii au fost daţi jos din unitatea de transport. Un alt microbuz a intrat pe teritoriul vamal dar a făcut cale întoarsă când a văzut că au loc loc verificări.
Totul a pornit din cauza mai multor scrisori venite la minister de la agenți economici și alte persoane, care anunţă că foarte mulți șoferi trec vama în lipsa unei licențe.
Vor fi verificate minuţios microbuzele cu numere străine şi cele care au mai mult de 9 locuri pentru a fi stopat transportul ilicit de pasageri.
Dacă vor fi prinşi, pasagerii vor fi evacuaţi din autocar până la venirea altui transport, iar conducătorii auto vor fi amendați cu 2800 lei.
Şoferii care transportă ilicit pasageri vor rămâne fără plăcuţele de înmatriculare pentru 30 de zile, iar dacă nu sunt la prima încălcare de acest fel, riscă să rămână fără plăcuţa de înmatriculare pentru jumătate de an.
- Două microbuze care veneau din Europa, stopate la vama Leuşeni. Motivul reţinerii (VIDEO)
- CONTRABANDĂ cu 65 de kilograme de hașiș. Drogurile, găsite într-un autoturism înmatriculat în UE
- Momentul în care moldovenii fug din ţară. Aglomeraţie-monstru la Leuşeni-Albiţa (FOTO)
- AGLOMERAŢIE la Vama Albiţa. Circulaţia, blocată din cauza numărului mare de maşini
- Erau cu miile şi aranjate frumos. Descoperirea poliţiştilor de frontieră la vama Leuşeni (FOTO)
- Un autoturism căutat de AUTORITĂŢILE ITALIENE, depistat la Vama Albiţa