Verificări tehnice. Care va fi perioada testării internetului şi telefoniei mobile
Calitatea serviciilor de internet şi telefonie vor fi testate timp de şase luni
Embed:
Reţelele de telefonie mobilă şi internet din ţară vor fi verificate minuţios. Serviciul Naţional de Management al Frecvenţelor Radio a iniţiat o campanie de măsurare a parametrilor tehnici. Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici a vizitat Centrul Naţional pentru Frecvenţe Radio din oraşul Durleşti şi spune că serviciul este pregătit pentru a efectua măsurările.
Operaţiunea va fi efectuată de autospeciale dotate cu aparatură care face măsurătorile automat. Specialiştii vor analiza calitatea celor mai solicitate servicii, cum ar fi: rata de blocare a apelurilor, viteza internetului, sau timpul de încărcare completă a unei pagini WEB.
"Parametrii de calitate vor fi măsuraţi în toate reţelele, adică în 2G, 3G, 4G , în toate benzile de frecvenţe. Noi avem funcţia numai de depistare, adică funcţia tehnică. În cazul în care noi fixăm că există vreo problemă, noi respăectiv facem o interpelare la Agenţie, care deja va acţiona în conformitate cu condiţiile de licenţă."
Acum un an şi jumătate, premierul Pavel Filip a solicitat administraţiei Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației să găsească o soluţie pentru a remedia problemele ce ţin de calitatea serviciilor telefoniei mobile şi internet.
Deoarece instituţia nu dispunea de echipamentul necesar, campania de verificare a calităţii serviciilor mobile a început abia acum. Ministrul Economiei şi Infrastructurii a declarat că indiferent de localitate sau drum, utilizatorul trebuie să aibă acces la internet şi telefonie mobilă de calitate.
"Pentru noi, pe locul întâi stau utilizatorii de servicii pe piaţa din Republica Moldova, adică toţi cetăţenii. Noi vrem să fim siguri că toţi folosesc servicii de calitate, vrem să fim siguri că operatorii oferă servicii de calitate. Noi avem timp să verificăm, apoi să discutăm cu operatorii."
Campania de verificare a calităţii serviciilor mobile va dura şase luni şi se va desfăşura în aproape 1.500 de localităţi şi pe 186 de trasee din ţară.