Veris a învins-o pe Milsami în semifinalele Cupei Moldovei, după loviturile de departajare
Veris Chişinău a detonat bomba în fotbalul moldovenesc! Divizionara secundă s-a calificat în finala Cupei Moldovei, după ce a eliminat deţinătoarea trofeului, Milsami Orhei. După 120 fără gol, Veris s-a impus la loviturile de departajare cu 2-1. Echipa antrenată de Dănuţ Oprea va juca în finală cu FC Traspol, care a eliminat-o pe Sheriff, cu acelaşi scor, după prelungiri.
Milsami a jucat în semifinala cu Veris în inferioritate numerică, după ce Furdui a primit al doilea galben, la finalul primei reprize. În timpul regulamentar şi în cele două reprize de prelungiri nu s-a marcat, iar finalista s-a stabilit la loviturile de departajare.
Veris s-a impus la penalty-uri, cu scorul de 2-1. Pentru echipa lui Oprea au marcat Seul şi Hovanschi, iar pentru Milsami a înscris doar Wellington. Portarul Sergiu Diaconu a parat lovitura lui Soporan, iar Veris a devenit prima echipă din Divizia A care va juca în finala Cupei Moldovei.
În ultimul act al competiţiei, Veris se va duela cu FC Tiraspol. Aceasta din urmă a eliminat-o pe Sheriff, după ce a învins cu 2-1. Popovici şi Hauşi au marcat pentru FC Tiraspol, iar pentru "viespi" a înscris Balima. Finala Cupei Moldovei va avea loc pe 26 mai, pe stadionul Zimbru din capitală.