Veris Chişinău a scos doar o remiză în meciul cu FC Costuleni din etapa a 21 a Diviziei Naţionale
Meci cu scântei în etapa a 21-a din Divizia Naţională! Veris Chişinău şi FC Costuleni au remizat, scor 1-1, într-un meci în care arbitrul a eliminat doi jucători şi a dictat un penalty în poarta echipei FC Costuleni. Patronul clubului din Ungheni a rămas supărat foc pe arbitrul Dumitru Muntean, după ce aceDiviziei Naţionalesta a acordat lovitura de la 11 metri.
FC Costuleni a deschis scorul în meciul cu Veris în minutul 34, prin mijlocaşul Petru Ojog. Imediat după pauză arbitru a dictat un penalty pentru Veris, iar Viorel Frunză a egalat, marcând al 14-lea său gol în acest sezon în Divizia Naţională.
"Ştiu doar un lucru că în Campionatul Angliei nu se acorda penalty la aşa o fază. Aşa o situaţie similară a fost şi la Veris în careu", a declarat antrenorul echipei FC Costuleni, Lilian Popescu.
"Cu abitrul acesta am avut probleme şi în meciul cu Dacia. Cred că federaţia nu trebuia să numească arbitru la partida noastră pentru se ştia că am avut atunci probleme. El are ceva cu noi. Practic arbitru a făcut a decis soarte meciului", a menţionat preşedintele clubului FC Costuleni, Iurie Chirinciuc.
Tot în repriza secundă, cele două echipe au rămas cu câte un om mai puţin în teren. Mai întâi, Maxim Antoniuc, de la Veris, a fost eliminat pentru al doilea galben, iar Vadim Cemîrtan, de la FC Costuleni, a primit direct roşu, după un fault din postura de ultim apărător.
Veris a putut obţine victoria în ultimele minute ale meciului, însă Valeriu Andornic a şutat în transversală. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, iar cele două formaţii rămân fără victorii în meciurile oficiale din 2014.
"Recunosc că am avut o prestaţie slabă, în repriza a doua am jucat puţin mai bine. Până la urmă, bine că am egalat", a spus atacantul lui Veris Viorel frunză.
Veris a coborât pe locul patru în clasament, în timp ce FC Costuleni are cu două puncte mai puţine decât formaţia lui Igor Dobrovolski şi ocupă poziţia a cincea.