Veronica Bradăuțanu, noul consilier prezidențial în domeniul justiției
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care Veronica Bradăuțanu este numită consilieră prezidențială în domeniul justiției.
Veronica Bradăuțanu a fost în perioada 2022-2023 consilieră a Ministrului Justiției, totodată activând pentru o perioadă în calitate de Președintă a Colegiului Disciplinar al Executorilor Judecătorești și membră a Colegiului de Autorizare și Disciplină a Administratorilor Autorizați. Din 2005 și până 2010 a activat în calitate de juristă la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), oficiul din Londra, unde a revenit în 2017-2021 în funcția de juristă principală.
Între anii 2010-2017 a activat ca expertă în reforme în drept comercial și civil și a oferit expertiză pentru Uniunea Europeană, Banca Mondială și Corporația Financiară Internațională (IFC). Veronica Bradăuțanu are o licență în drept, de la Universitatea de Stat din Moldova și un master în drept, de la Universitatea din Connecticut, SUA, totodată fiind și avocată calificată în statul New York.