Versiune de bază pentru BMW X3: sDrive18d
În toamna acestui an cei de la BMW vor oferi o nouă versiune de bază pentru BMW X3, şi anume sDrive18d.
BMW X3 sDrive18d este cea de-a şaptea variantă oferită de constructorul german pentru modelul X3. Maşina va fi echipată cu un propulsor diesel de 2,0 litri dotat cu tehnologia BMW TwinPower Turbo, capabil să dezvolte o putere de143 CP şi un cuplu maxim de 360 Nm disponibil pe intervalul de turaţii 1.750 - 2.500 rpm, scrie promotor.ro.
Standard motorul este cuplat la o cutie manuală cu şase trepte de viteze, iar opţional se poate monta şi o cutie automată cu opt rapoarte. Timpul necesar pentru a atinge 100 de km/h în condiţiile în care maşina este echipată cu cutie manuală este de 9,9 secunde, iar în cazul cutiei automate maşina are nevoie de 10,3 secunde.
În ceea ce priveşte consumul de carburant, germanii spun că motorul va consuma în regim mixt 5,1 litri/100 km, dacă maşina este echipată cu cutia manuală şi 5,4 litri/100 km în cazul cutiei automate cu opt rapoarte.
Preţul de pornire în Germania pentru acestă variantă de motorizare este de 36.200 euro.