Veste BOMBĂ din Marea Britanie. Casa Regală ar putea anunţa ASTA în viitorul apropiat
Revista Star citează surse care arată că ducesa ar fi însărcinată pentru a treia oară și invocă faptul că absența sa de la o serie de evenimente recente, atât oficiale cât și neoficiale, cum ar fi nunta unor buni prieteni, omul de afaceri Bear Maclean și Daisy Dickson, ar fi fost motivată tocmai prin faptul că așteaptă încă un copil.
De asemenea, sursa citată sub acoperirea anonimatului susține că regina Elisabeta a II-a știe că ducesa este din nou însărcinată și din această cauză a scutit-o de participarea la evenimentele organizate de Casa Regală.
"Cel de-al treilea copil al lui Kate ar urma să vină pe lume la sfârșitul lunii aprilie sau la începutul lunii mai, așa că probabil că până de Anul Nou Casa Regalăva anunța public sarcina", conform aceleiași surse, citată de Agerpres.
Publicația U.K Express anunța la începutul lunii august că ducii de Cambridge și-ar dori și un al treilea copil.
O sursă citată de această publicație susținea că ducele și ducesa de Cambridge își doresc "cel puțin trei copii". "Kate provine dintr-o familie cu trei copii și este foarte apropiată de sora sa, Pippa, și de fratele ei, James. Deși ducii de Cambridge au deja un băiețel și o fetiță, nu s-au hotărât să se oprească aici".
La casele de pariuri britanice se poate deja paria că ducesa este însărcinată sau că va rămâne gravidă pentru a treia oară în cursul anului viitor ori peste doi ani, când va avea 35 de ani.
- Mica prinţesă a Marii Britanii şi fratele său mai mare apar pentru PRIMA OARĂ împreună în fotografii (FOTO)
- Bucurie la Londra. A fost botezat al doilea copil al prinţului William şi al ducesei Kate Middleton
- Prinţişorul George împlineşte doi ani. Evenimentul nu a trecut neobservat de Monetăria Regală