Veste BOMBĂ pentru şoferi! Noua metodă prin care pot fi provocate accidente mortale
De când maşinile au pe ele sisteme deştepte, care pot comunica online, atacurile hackerilor sunt posibile foarte uşor. Luna trecută, senatul american a ţinut o şedinţă despre actualele sisteme inteligente de pe automobile ş posibilitatea infectării virtuale, scrie Incont.ro.
Potrivit lui David Strickland, administrator NHTSA (National Highway Traffic Safety Administration), "înlocuirea sistemelor mecanice clasice cu cele electronice care pot fi controlate wireless via module de comunicare online" înseamnă noi provocări, atât pentru hacker, cât şi pentru cei care garantează securitatea în maşină.
Atacurile online se pot face atâta timp cât maşina este conectată la internet (prin aparatura proprie sau prin telefoane/tablete), dar şi prin porturile USB (folosite cel ami mult cu stick-uri).
În 2010, Universitatea din California şi cea din Washington au demonstrat, în cadrul unui proiect comun, că este destul de uşor de "intrat" in unitatea de control a maşinii dacă aceasta este online. Rezultatele au fost panicante. Din momentul conexiunii, exprimentul a arătat că pot fi controlate toate componentele de bază ale maşinii pe electronic, din unitatea şi softurile de comandă: parametrii motorului, frâne, ratele de compresie ale motorului, ABS-ul si toate sistemele de siguranţă active şi chiar oprirea bruscă a motorului.
David Strickland a insistat că orice gadget conectat la internet care se află în autoturism poate fi folosit ca armă pentru joaca hackerilor.
Tot în şedinţa din senatul SUA s-a vorbit desper comunicarea V2V (vehicle-to vehicle) pe care o pregătesc producătorii pentru maşinile autonome. Este singurul sistem prin care maşinile care se conduc singure pot comunica pentru prioritate sau diverse sarcini date de şoferi. Aceste softuri trebuiesc apărate foarte bine împotriva piraţilor virtuali, pentru a nu se întâmpla nenorociri.
Deocamdată doar Nevada, California şi Florida permit prin lege maşinile autonome. Nu doar producătorii trebuie să-şi securizeze bine softurile maşinilor, ci şi autorităţile trebuie să fie pregătite pentru atacuri cibernetice.