VESTE BUNĂ! 150 de familii din satul Făureşti vor beneficia de un apeduct nou
Fântânile tradiţionale şi riscul de a rămâne fără apă pe timp de secetă va deveni istorie pentru oamenii din satele Făureşti, municipiul Chişinău. Chiar dacă locuiesc la doi paşi de Capitală, cele 150 de familii nu erau conectate la un apeduct. Soluţia vine însă din partea autorităţilor locale care până în primăvară vor construi o reţea în sat.
Toată viața mătușa Antonina a utilizat apa din fântâna de lângă casă atât în alimentaţie, cât şi pentru treburile din gospodărie.
Calitatea apei folosite lasă însă de dorit, spune femeia: "Am lucrat afară, venim în casă punem la aragaz și încălzim apa. Și ne spălam mîinele. Sîntem bucuroși că ne fac, ne trag apă cum se zice și am vrea să ne unim și noi ca toată lumea".
"Noi avem fântâna în ogradă și am cumpărat pompă și am tras apă în casă. Totdeauna am să-mi trag și apeduct. Cu timpul fântâna poate să sece", a spus un localnic.
Potrivit autorităţilor locale, construcţia apeductului, finanţată de Primăria Capitalei, a început în această lună.
"Satul Făurești nu a avut niciodată apeduct, dar știm cu toții că fântânile sunt chiar pe toată republica cam poluate. Erau permanent solicitările cetățenilor ca să aibă apă în casă, să aibă apă curată. Noi sperăm că la 80 de procente din trăitorii satului vor fi conectați la apeduct", a precizat Ion Scripnic, primarul satului Făurești.
Valoarea proiectului privind construcţia reţelei de aprovizionare cu apă în satul Făureşti se ridică la peste două milioane de lei.