VESTE BUNĂ! Angajatorii vor plăti cheltuielile pentru diagnosticarea bolilor la locul de muncă
De astăzi, angajatorii vor fi cei care vor achita cheltuielile pentru investigaţiile privind diagnosticarea bolilor profesionale. Acest lucru îl prevede noul regulament sanitar privind modul de stabilire a diagnosticului de boală profesională, care a intrat astăzi în vigoare.
Documentul are drept scop creşterea responsabilităţii angajatorilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru a preveni îmbolnăvirile la serviciu. De asemenea, la semnalarea bolii ca urmare a unor factori nocivi de la locul de muncă, angajatorul este obligat să formeze o comisie pentru cercetarea cazului.
Până acum, cercetarea şi stabilirea bolilor profesionale se făcea în baza unui ordin al Ministerului Sănătăţii.
Potrivit datelor statistice, aproape 14 la sută din totalul locurilor de muncă nu corespund normelor.