VESTE BUNĂ! Până la sfârșitul lunii septembrie vor fi asamblate două troleibuze dublu articulate
Până la sfârșitul lunii septembrie vor fi asamblate două troleibuze dublu articulate. Anunțul a fost făcut de directorul Regiei Transport Electric Chișinău, Dorin Ciornîi, care a precizat că acestea vor fi puse în circulaţie pe linia 22, cea mai aglomerată din Capitală. Potrivit lui Ciornîi, cheltuielile vor fi suportate de întreprindere, care anul trecut a înregistrat venituri mai mari, faţă de 2017.
Datele RTEC arată că anul trecut au fost transportați peste 130 de milioane de pasageri sau cu 8,2 milioane mai mulţi decât în 2017. Lunar s-au folosit de serviciile troleibuzelor 11 milioane de oameni, iar zilnic - aproximativ 400 de mii. Asta în timp ce, în 2018, de troleibuzele din Capitală au fost parcurși peste 20 de milioane de kilometri.
Potrivit lui Dorin Ciornîi au fost înregistrate venituri în contul întreprinderii de peste 210 milioane de lei. Cifra este cu aproape 14 milioane de lei mai mare decât cea înregistrată în anul 2017.
Datele mai arată că astăzi, pe cele 30 de rute din Chişinău circulă 314 troleibuze. Dintre acestea, 202 sunt de tip nou, 30 circulă cu propulsie autonomă, iar 82 sunt vechi.