VESTE BUNĂ pentru agenţii economici! PROPUNEREA Ministerului Justiţiei privind utilizarea ștampilei
Ministerul Justiției a propus spre aprobare, în ședința de astăzi a Guvernului, proiectul Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative, care prevede eliminarea obligativității utilizării ștampilei de către agentul economic în activitatea sa.
Proiectul are drept scop eliminarea constrângerilor mediului de afaceri, sporirea eforturilor direcționate spre îmbunătățirea investițiilor locale și facilitarea dezvoltării întreprinderilor.
Totodată, utilizarea sau aplicarea ștampilei urmează să rămână o cerință obligatorie pentru autoritățile publice, luând în considerare faptul că acestea reprezintă puterea de stat.
Dreptul opțional al agenților economici de a deține sau nu ștampila în activitatea lor va servi ca un instrument în dezvoltarea antreprenoriatului, contribuind la evoluarea comerțului local și a celui transfrontalier. Instrumentul legislativ va avea un impact semnificativ pentru ameliorarea climatului antreprenorial și asigurarea dezvoltării eficiente, durabile a acestuia.
Inițiativa este propusă în contextul implementării Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv și a Strategiei reformei cadrului de reglementare a activității de întreprinzător.