VESTE BUNĂ pentru agricultori! SISTEMUL ANTIGRINDINĂ va fi extins pentru a acoperi TOATĂ ŢARA
Sistemul național antigrindină ar putea fi modernizat. Autorităţile își propun ca, în următorii trei ani, să lupte cu ploile cu gheaţă cu ajutorul unui echipament automatizat, iar punctele de lansare a rachetelor să fie amplasate în toată ţara. În prezent, stații antigrindină sunt doar în centrul și nordul țării.
Ministerul Agriculturii îşi propune să reducă cheltuielile pentru întreținerea stațiilor antigrindină, care se ridică, în prezent, la 80 de milioane de lei pe an. În cazul instalării unui sistem automatizat, costurile vor scădea la jumătate. Iar din totalul celor 1200 de angajați, ar fi nevoie de doar cel mult o sută.
"Se lucrează cu explozibil. Și aici factorul uman contează foarte mult, dar automatizarea ne va permite să reacționăm mai rapid, să fim mai eficienți în lucrul cu norii și cu grindina", a spus ministrul Agriculturii Eduard Grama.
Sudul țării este cel mai afectat de ploile cu grindină. Ca să rezolve problema, autorităţile vor să dubleze numărul punctelor de lansare a rachetelor.
După modernizarea sistemului, va exista un singur punct de control, la Chișinău, iar rachetele de la toate stațiile antigrindină din țară vor fi lansate în aer printr-o apăsare de buton.
Modernizarea sistemului antigrindină necesită o investiţie de peste 10 milioane de euro, bani pe care autoritățile speră să îi obțină de la partenerii externi. Până atunci, tehnologia care protejează recoltele de ploile cu gheaţă va continua să funcţioneze.
Angajații stațiilor antigrindină spun că un echipament antigrindină modern le-ar uşura activitatea.
"Toată informația se strânge și se pune pe calculator. Radarele noastre au câte 30 de ani. Nici nu găsim piese pentru ele. Asta e foarte mare problemă", a explicat vicedirectorul Serviciului Antigrindină Serghei Eremeico.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, din cele peste două milioane de terenuri agricole din ţară, doar jumătate sunt protejate de fenomenele meteo extreme.
Economie