Veste bună pentru bătrâni. Cei care au venituri mici vor avea pensii mai mari
Încă o veste bună pentru pensionari. Cei care au venituri mai mici de 1.589 de lei vor primi cu 10 la sută mai mult de anul viitor. Creșterile vizează persoanele care au atins limita de vârstă, beneficiarii alocaţiilor de dizabilitate, ale celor de urmaș, dar și alte categorii de pensionari. Anunţul a fost făcut astăzi de preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, după şedinţa tradiţională a formaţiunii.
"Datorită eficienţei guvernării actuale, și, ca rezultat, datorită creșterii economice solide pe care o asigurăm în ultima perioadă‚ noi avem posibilitatea să majorăm nu doar salariile, dar și pensiile. Am solicitat Guvernului ca asemenea majorări de salarii și pensii să aibă loc în fiecare an cel puțin o dată pe an, ca rezultat al acelei creșteri economice solide, pe care noi am asigurat-o în ultima perioadă şi pe care o vom asigura și în următorii ani. Programele „Salarii bune pentru Moldova” și „Pensii bune pentru Moldova” vor continua și în anii care vin, astfel încât să putem să asigurăm ca oamenii din Republica Moldova să trăiască mai bine", a spus preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc.
Liderul democrat a precizat că majorarea cu 10 la sută a pensiilor mai mici decât minimul de existenţă este suplimentară indexării care are loc anual în luna aprilie, conform legii.
Pensionarii spun că reforma este una necesară şi chiar aşteptată. Ei sunt convinşi că odată cu majorarea alocaţiei se va îmbunătăţi şi calitatea vieţii lor.
"Ne vom permite şi mâncarea altfel vom schimba. Vom plăti gazul, comunalele. O să ne rămână şi nouă puţin, da aşa cât avem atâta plătim."
"Cât de puţin noi o să ne bucurăm ce să facem mergem înainte."
"Desigur că ne bucurăm poate ne va ajunge să mâncăm mai bine."
"Aş dori să fie mai mare pensia pentru că sunt singuratică şi nu are cine să mă ajute."
"Mai mult mi-aș permite să mă duc pentru sănătate la sanatoriu, la odihnă, să mă lecuiesc. Dacă ar fi mărită ne-ar ajunge pentru lemne, cărbune."
Indemnizațiile moldovenilor au crescut în ultimii ani datorită reformei implementate de Guvernul Filip, care a adus mai multă echitate în sistemul de pensionare.