VESTE BUNĂ pentru elevi şi studenţi! Cu cât vor fi majorate bursele
Executivul a aprobat două decizii privind modificarea unor hotărâri de Guvern, prin care au fost majorate mai multe categorii de burse pentru elevi şi studenţi.
Potrivit modificărilor, se majorează bursele de performanţă pentru elevii din liceele-internat republicane cu profil arte și pentru elevii din clasele IV-IX ai Colegiului Național de Coregrafie.
Astfel, bursele de performanță vor constitui de la 305 până la 440 de lei, iar bursa specială va fi de 460 de lei. Recalcularea burselor se efectuează cu începere de la 1 martie 2016.
Tot astăzi, s-a aprobat modificarea și completarea hotărârii Guvernului care prevede stabilirea cuantumului burselor pentru elevii şi studenţii din învăţământul profesional tehnic şi superior şi aprobarea burselor diferenţiate, în bază de rezultatele obţinute, pentru elevii din învățământul profesional tehnic secundar.
Cuantumul acestui tip de burse va fi majorat până la 460 de lei.
În prezent, mărimea acestora constituie 330 de lei.
Mijloacele financiare respective sunt prevăzute în Legea bugetului de stat pentru 2016.
- START ADMITERE la studii în România! Câte burse oferă statul român viitorilor studenţi din Moldova
- Veste bună pentru sportivii de performanță din Moldova. Vor avea burse MAJORATE
- Știrile PUBLIKA.MD 21 iulie 2016 VIDEO EXCLUSIV ONLINE
- REACŢIA sportivilor moldoveni după ce au aflat că Guvernul a luat decizia de a le majora bursele
- Aprobat de Guvern. 77 de elevi și studenți vor primi burse pentru performanțe remarcabile
- Tinerii perseverenţi sunt susţinuţi de Guvern. 30 de studenţi vor primi BURSE DE MERIT