Veste bună pentru gospodarii din satul Copceac. Aceștia vor avea un sistem nou de canalizare
Peste 350 de gospodării din satul Copceac din raionul Ştefan Vodă vor avea acces la o staţie de epurare a apelor uzate şi un sistem nou de canalizare. Proiectul a fost implementat cu suportul partenerilor de dezvoltare externi, iar astăzi a fost inaugurat. La eveniment a participat şi ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko.
Primele gospodării au fost conectate la reţeaua de canalizare acum câteva luni. Printre ele este şi cea a soţilor Delipeev. Beneficiile sunt evidente, inclusiv mai puţine cheltueli.
"Este foarte bine şi comod pentru noi. Soţia poate spăla şi găti, iar totul se duce în canalizare. Înainte aveam o groapă şi pompam apa de acolo. Plăteam pentru asta 500 de lei, dar nu era comod pentru noi", a spus locuitor a satului Copceac, Vasile Delipeev.
"Este foarte comod, iată aici copiii se spală. Aici îi spală picioarele, foarte repede vine apa şi fără probleme. Iată şi la bucătărie apa merge foarte bine, este comod şi uşor să speli vesela. Nu trebuie să arunci nicăieri apa, este foarte uşor", a spus un locuitor al satului Copceac, Ludmila Delipeev.
Potrivit autorităţilor locale, anterior gestionarea incorectă a apelor reziduale afecta 70 la sută din teritoriul satului.
Chiar dacă oamenii în gospodării au avut gropi de canalizare improvizate, apa murdară ajugea în sol. Pentru a rezolva problema, a fost construită o staţie bio de epurare, dar şi o staţie pompare a apelor uzate.
"Avem 2004 case şi în fiecare este câte o toaletă, iar în unele - două sau trei. 30:16 Astăzi aproape tot satul are gropi de canalizare pentru baie, bucătărie. 30:18 Am calculat aproape opt mii de gropi cu deşeuri pe un teritoriu de 300 de hectare al satului", a spus primarul satului Copciac, mOleg Garizan.
Oamenii din sat spun că au aşteptat acest lucru de mulţi ani, iar noul sistem de canalizare le oferă apă curată.
"Noi am aşteptat mult şi nu ştiam ce să facem cu această apă murdară. Eu stau la bloc şi vreau să vă spun că acest sistem de canalizare nu a funcţionat timp de 10 ani."
"Apa murdară va ajunge acum într-un sistem centralizat, iar ulterior va fi curăţată la staţia de epurare. Deja apa care va curge la noi în robinete va fi mult mai curată."
Costurile totale ale proiectului au constituit 600 de mii de euro. Un milion de lei a fost investit de autorităţile regionale, iar 70 de mii de euro au venit din partea Uniunii Europene.
"Anume calitatea apei din satul vostru, acest program, a fost sponsorizat de partenerii noştri din Uniunea Europeană. Noi înţelegem că în sat un milion de lei noi nu am fi adunat", a spus başcanul Găgăuziei, Irina Vlah.
"Astfel de proiecte sunt o metodă foarte eficientă de sprijin din partea Uniunii Europene. Există perspectiva pentru a realiza aproximativ 10 proiecte de o capacitate mai mare în sumă de 30 de milioane euro pe tot teritoriul Republicii Moldova, inclusiv Găgăuzia", a spus ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko.
"Desigur, Republica Federală Germană a suportat cea mai mare parte din cheltuieli în mărime de 300 de mii de euro. Am reuşit împreună cu administraţia locală şi întreprinderile locale să realizăm acest proiect", a spus ambasadoarea Germaniei la Chişinău, Julia Monrar.
Reţeaua de canalizare din satul Copceac, raionul Ştefan Vodă, are o lungime de 340 de metri. Iar în cadrul proiectului a fost reconstruit şi un segment mai vechi de reţea de două mii de metri. Datorită investiţiilor străine au fost conectate la sistem de canalizare 350 de gospodării din cele 2400 din sat.